Tracțiunea

“Asociațiile sportive din unitățile noastre feroviare au început să nu mai aibă o viață bună, pentru că – și nu știm de ce – atât administrațiile cât și celelalte organe local de specialitate – nu mai privesc și în ograda acestor asociații mici, unde oamenii doresc să facă sport, să fie chemați în orele lor libere să participe sau să asiste la așa-zisele campionate de casă, mici întreceri sportive pe plan local o serie de discipline precum ar fi șah, tenis de masă, atletism, fotbal, volei și handbal.Asociația Sportivă Tracțiunea din cadrul Depoului de locomotive București-Triaj a cunoscut și încă mai cunoaște, prin interesul manifestat de o serie de oameni de bine, o activitate cât de cât acceptabilă și aproape de cerințele salariaților.

Ni se spunea printre altele că în ultima vreme drumul de la intenții la fapt este cam lung și imprevizibil. În apropierea depoului se află un parc, unde un grup de inițiativă a trecut să amenajeze câteva terenuri de sport. Dar se lovește de niște greutăți peste care nu pot trece, pentru că nu se găsește niciun sprijin de la cei care pot să-l ajute direct în înlocuirea vechiului bitum de pe terenul de handbal, cu unul nou și de calitate, care să permită desfășurarea de handbal în campionatul intern al depoului.

Poate că este cazul ca și domul Ion Dincă, președintele Asociației sportive Tracțiunea să se implice mai mult în rezolvarea problemelor cu care se confruntă acum sportul în acest depou unde numeroși tineri, dar și vârstnici, țin să facă sport, să se întreacă în competiții organizate la nivelul atelierelor. Poate și Centrala de Construcții Căi Ferate sau Clubul sportiv Rapid-București ar putea să-l ajute cu ceva pe acești inimoși oameni. Un semnal, care dacă va fi recepționat, cu atât mai bine pentru cei de la o asociație mică, dar cu gânduri mari.”

— Transporturile române, 1991

Cartierul izolat din capătul Șoselei Chitila este unul dintre exemplele cele mai elocvente de amenajare urbană prin care CFR-ul și-a propus să îmbunătățească condițiile vieții angajaților săi. Domnul Paul locuiește la blocurile de lângă terenul de fotbal. A jucat fotbal, dar și mai mult timp popice la Tracțiunea, înainte de 1989, copilărind în zonă.  

Aici era un cartier foarte frumos. Era dispensar, sală de spectacole, de cinematograf, a fost sală de mese. Au fost oameni chiar și-au făcut nunțile acolo. Era unul Vagonet, până și pe Dolănescu și Maria Ciobanu i-a adus aici. Aduceau filme.  

Nora Domnului Paul confirmă. 

Au avut condiții ceferiștii. În afară că munceau, făceau sport, dar sponsorizați de CFR. Au avut și case. Celor care lucrau, făceau cerere, făceau așa… și primeau case unde aveau. În Tracțiunea primeau case doar cei care lucrau la depoul de locomotive. Oamenii beneficiau. Se plătea la film, de exemplu, 1-2 lei. Se întâmpla ceva cu copiii și era dispensar unde e acum Poliția TF.   

Echipa a devenit un element identitar puternic pentru locuitori. 

Stadionul era mereu plin. Orice meci era o sărbătoare. Vineri seara erau ăia mari, sâmbătă dimineață veneau pentru noi, își amintește Nicu Lepădatu. 

Domnul Paul confirmă, 

Ieșeau ăștia din depou pe la 3 sau 4, toți erau: haide, bă la meci. Mulți erau de pe la țară și plecau cu cursa ca să vadă meciul. Ieșea tot depoul, noi, hai Tracțiunea. Ei mai luau bere care era mai în vârstă. Cu mici, cu alea, n-aveai treabă.  

Situația se vedea la fel și din teren. Daniel Cercel își amintește atmosfera din anii în care a jucat la Tracțiunea. Chiar dacă regimul politic se schimbase iar compania feroviară și-a retras, treptat, sprijinul, legătura cartierului cu echipa a rămas foarte puternică. 

La Tracțiunea veneau toți oamenii ăia din cartier. Veneau cu noi ba pe unde aveam în deplasare, ba acasă. Era plin tot timpul stadionul ăla mic. Era foarte frumoasă atmosfera în cartier, acolo, la pod. Eram foarte uniți cu toții, cu spectatorii, cu copii.  

Lume multă, la un teren de cartier. Țin minte o finală de cupă cu IUFS, au fost mulți oameni în tribună. Prin ’98-’99, aproximativ. Eu locuiesc de cealaltă parte a barierei și se auzea de la mine când marcau ai noștri gol. Nu știam că e meci și am fugit cu toții și era tot stadionul full de oameni. A fost frumos când au bătut. A fost sărbătoare, își reamintește, la rândul lui, Nicu Lepădatu. 

Treptat terenul a fost părăsit. Locuitorii din cartier nu l-au abandonat, însă, niciodată. Copiii au jucat mereu fotbal aici, chiar și în anii în care nu aveau o echipă sub care să activeze. Azi, spațiul este, din nou, întreținut de un mic club de fotbal care are grijă de gazon și vestiare împreună cu câțiva localnici care își aduc aici copiii la antrenamente.